Felix Grande – În acest poem

Unii îi invidiază pe eroi,
eu îi respect cu umilinţă pe nebuni.
Unii îşi reînviază conducătorii,
eu mă gândesc la cei învinşi.
Unii înfrumuseţează viitorul,
eu sufăr pentru fiecare Bombă.
Unii se pleacă până la pământ credincioşi,
eu scrâşnesc din dinţi şi-naintez cum pot.
Unii se fac sau chiar şi au putere,
eu nu-s decât frica şi arderea mea.
Unii îşi umplu pieptul de imnuri
gata să crape de atâtea victorii,
eu urmăresc războiul şi văd
noroi, femure şi violuri.
Unii cred că omul e frumos şi rău,
eu cred că-i neştiutor şi sordid.
Unii cred că ticăloşia şi curajul
sunt despărţite printr-o frontieră,
eu cred că frica şi agresiunea
au o frontieră care uneori îi uneşte.
Unii îmbătrânesc entuziasmaţi,
eu ascult cariul în tinereţea mea.
Unii devin sclavii obişnuinţei lor,
eu o caut înfrigurat peste tot.
Unii duc flori la mormântul străbunilor lor,
eu plutesc prin ore ca o creangă neagră.
Ei au dreptate, eu sunt în plus,
Eu nu vreau să distrug nimic, ei o pot face.
Ne deranjăm unii pe alţii.
Ei or să moară, o să mor şi eu.

În poemul acesta există moarte şi nelinişte.


Trad: Darie Novăceanu