Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Marina Ţvetaeva - * * *



O, trecător, cât îmi semeni
Cu ochii plecaţi în pământ...
Şi eu mi-i plecam, de asemeni.
Opreşte-te lângă mormânt,

Din orbul găinii - anume
Citeşte - şi maci adunând:
Mă cheamă Marina pe nume
De când m-am născut pe pământ.

Să nu-ţi fie teamă... Din hume
Stafie n-oi creşte subit,
Prea mult mi-a plăcut pe-astă lume
Să râd când e râsul oprit.

Şi flăcări mi-au curs lungi în vine
Şi plete jucat-am în vânt
Am fost doar cândva! O, străine
Opreşte-te lângă mormânt!

Sălbatic un lujer îţi smulge
Şi fructul la buze să-l duci
Căci nu afli fragă mai dulce
Ca fraga crescută-ntre cruci.

Dar nu zăbovi în suspine
Şi nu-ţi pleca fruntea în piept;
Gândeşte-te-n treacăt la mine
Şi uită - e mai înţelept.

Cum cade apusul de soare
Din colb auriu pari ţesut.
O, fie să nu te-nfioare
Cuvintele mele din lut...

traducere Ion Covaci

Marina Ţvetaeva - În urbea mea e noapte de tuci...


În urbea mea e noapte de tuci,
Din casă o iau către şapte răscruci,
Soţie sau fiică-aud, - unde te duci?...
Eu una ţin minte: e noapte de tuci.

Cald, vântul în drum călăuză-mi se vrea,
O muzică-adie de pe undeva,
Ah, până în zori vântul bate aşa
Prin pieptu-mi eteric - în inima mea.

Văd, negru un plop, într-un geam - scăpărări,
În turn - zvon de clopot, în faţă - dureri,
Şi pasul acest - singurel pe cărări,
Şi umbra-mi aici, numai eu - nicăieri..

Iar aştrii pe cer - ca pe fir înşiraţi.
Iar cerul din gură amar mi-e, fârtaţi,
De-a zilei corvoadă mă eliberaţi.
Eu sânt lângă voi, însă voi mă visaţi.


traducere de Leonida Lari

Marina Ţvetaeva - Ştiu că mi-e dat a muri...


Ştiu că mi-e dat a muri în amurg sau în zori -
Una din două, ci care anume n-am ştire.
Ah, de-ar fi chip să se stingă de două ori
Flacăra mea, mi s-ar părea că-i o izbăvire.

Fiică cerească! Trecui pe pământ dănţuind
Cu trandafiri - şorţul plin - nepierzând nici o floare.
În amurg sau în zori am să mor, providenţa nicicând
Noaptea pe albul meu suflet n-o să pogoare.

Spre cerul înalt mă voi rupe în ultimul ceas,
Crucea ferind-o cu mâna gingaş la o parte,
Zarea tăind-o cu surâsu-mi de bun rămas, -
Eu voi rămâne poet şi-n suspinul de moarte.




Traducere în limba română de Leonida Lari


Biografie - Marina Ţvetaeva


Marina Ivanovna Ţvetaeva s-a născut la Moscova pe 8 octombrie (26 septembrie-stil vechi) 1892 în familia unui profesor universitar.
De la vârsta de 6 ani începe să scrie versuri, atât în limba rusă, cât şi în poloneză şi finlandeză.
Învaţă la Moscova, apoi în pensioane din Europa, respectiv Elveţia şi Germania. Primele versuri pe care le publică, atrag atenţia criticilor vremii(V. Briusov, M. Voloşin, N. Gumiliov), fiind considerată de către aceştia o poetesă deosebită.
În 1912 se căsătoreşte cu Serghei Efron , ofiţer în garda albă şi, se pare, agent dublu.
În 1922 – emigrează la Berlin, apoi se mută în Praga.
În 1925 se stabileşte în Franţa.
În 1939 se întoarce în Rusia Sovietică. La scurt timp, îi sunt arestaţi soţul şi fiica, soţul fiind împuşcat, iar Ariadna închisă în Gulag, unde va supravieţui 16 ani. Ţvetaeva aproape că nu mai scrie poezie, se dedică traducerilor.
La începutul războiului se evacuează la Elabuga. Nu are un loc de muncă, nu are o casă.
La 31 august 1941 se sinucide, precum Maiakovski şi Esenin cu 11 şi respectiv 16 ani înainte.

Opera autoarei cuprinde:


- Poezie:
„Album de seară” (1910),
„Verste” (1921),
„Tabăra lebedelor”,
„Profesia”, „Psyche”(1923),
„După Rusia” (1928),
poemul satiric „Vânătorul de şobolani” (1925),
„Poemul sfârşitului” (1926).

- Proză, eseuri, memorii




Marina Ţvetaeva - Pe cer negru cuvinte-aparte...


Pe cer negru cuvinte-aparte
Ochi frumoşi nu mai văd ale firii,
Şi nu-i straşnic ceasul de moarte,
Şi nu-i dulce clipa iubirii.

Unul scrie-n sudori, altul ară,
Noi o altă avem respiraţie:
Foc uşor peste frunte zboară-
Adierea de inspiraţie.


traducere Leonida Lari

Marina Ţvetaeva - ***


Un munte negru întunecă lumina
e timpul, Doamne, să returnezi biletul,
refuz să mai exist
în lumea fără oameni,
refuz să mai trăiesc
cu lupii prin maidane,
refuz să urlu, ascult
rechinii printre dealuri,
refuz să lunec lin,
peste spinări de oameni,
nu-mi trebuie urechi,
nu-mi trebuie nici ochi,
la nebunia lumii răspund,
vă spun – refuz.


(august 1941)

Marina Ţvetaeva - Tentativă de gelozie


Cum trăieşti cu alta, oare,
E mai simplu? - Vâsle bat! -
Ca profilul unor ţărmuri,
Iute, s-a îndepărtat.

Amintirea mea, un plaur?
(Sus, pe cer - nu pe talaz!)
Suflete surori voi-v-aş
Nu îndrăgostite - azi!

Cum trăieşti oare cu-o simplă
Muritoare? Fără zei?
Suverana-i detronată,
Tu, la fel (naintea ei).

Cum trăieşti - cu griji mărunte?
Te strecori? Te îmbrânceşti?
Veşnic bir banalităţii,
Sărăcuţele, plăteşti?

"Neorânduială, zbucium -
Basta! Casă-mi închiriez."
Cum trăieşti cu-o oarecare -
Tu, alesul meu, ales?

Sunt merindele mai bune,
Mai fireşti? Zi tot ce ai!
Cum trăieşti cu-n simulacru,
Tu, despot peste Sinai!?

Cum trăieşti cu o străină
De prin preajmă? Dragă - da?
Al lui Zeus frâu, ruşinea,
Nu loveşte fruntea ta?

Cum trăieşti - voinic şi teafăr -
Cântecele sună? Tac?
Rănile conştiinţei treze,
Sărăcuţele, ce-ţi fac?

Cum trăieşti - e greu tributul -
Cu o marfă dintr-un vraf?
După marmuri de Carrara,
Cum trăieşti cu-n ghips, cu-n praf?

(Dintr-un bloc era zeiţa,
Dăltuit - şi-apoi zdrobit!)
Cum trăieşti cu-o oarecare,
Tu, stăpân al lui Lilith!?

Eşti sătul de noutatea
De la târg? De vrăji sătul?
Cum trăieşti cu-o pământeană,
Simţu-al şaselea de nu-l

Afli-n ea? Dar fericire
Ai găsit? În negrul hău -
Cum trăieşti, iubire? Greu ţi-e?
Cum, cu altul, îmi e greu?




din Din poezia de dragoste a lumii (1965), traducere de Maria Banuş