Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Louis Aragon - Crima Perfecta


Mi-am privit mainile
Intrebandu-ma
Daca-au ucis
Vreodata

Intrebandu-ma

Pe cine
Mainile acelea

Cand
Aceste maini

Si unde

Intrebandu-ma
Daca vreodata

Cinstit vorbind nu stiu
Sa raspund.


Louis Aragon - Aschii


Opreste-ti gemetele.Nu-i nimic mai caraghios
Decât un om gemând
De nu cumva e unul care plânge.
*
Ma plimb
Cu un tais de umbra în mine;
Ma plimb
Cu o pisica în memorie;
Ma plimb
Cu un manunchi de flori fanate
Si cu fotografii îngalbenite;
Ma plimb
Cu un vesmânt ireparabil;
Ma plimb cu-o gura cât toate zilele în inima.
*
Cu cât poemul e mai scurt
Cu atât patrunde mai adânc în carne
*
Acest poem trebuie alungat
Caci în cetate nu e loc
Pentru exemplele durerii
*
Duceti în alta parte pasii acestia raniti.
*
Cine spune: Mi-e rau
Îi uita pe ceilalti.
*
Nu e de ajuns sa taci:
Trebuie sa stii sa spui altceva.
*
Blestemata fie planta
Care nu bucura ochii;
Poetul n-are dreptul
Sa ramâna astfel, fara sa-nfloreasca.
*
Nu exista rana
Pe care un pic de fard
Sa n-o astupe,
T;ipat sa nu se poata încovoia;
Singura crima este discordanta.


Rafael Alberti - Întoarcerea Dragostei La Pesajele In Care-a Trait


Noi credem, dragostea mea, ca peisajele-acelea
au stat pierdute în somn, ori au murit laolalta cu noi,
la vârsta si-n ziua în care ne fura salas;
noi credem ca arborii-si pierd memoria
si ca noptile trec, dând uitarii
ceea ce le facuse frumoase si vesnice, poate.
Dar e destul tremurul cel mai usor al unei frunze,
al unei stele brumate care respira,
pentru a ne afla la fel de voiosi ca atunci când locurile,
pline de noi, ne stapâneau laolalta.
Si iata ca te trezesti, alaturi de mine, dragostea mea,
printre tufisuri de coacaze si fragii ascunsi,
adapostita de inima tare-a padurii.
Iata si mângâierea umeda a picaturii de roua,
crengutele delicate ce-ti împrospateaza culcusul,
si spiridusii fericiti sa-ti puna podoabe în par,
si misterioasele veverite care fac sa ploua de sus,
deasupra somnului tau, verdele marunt al ramurisului.

O, frunza, fii fericita de-a pururi, sa nu stii ce-i toamna,
frunza ce mi-ai adus,
cu tremurul tau usor,
mireasma unei vârste luminoase, dar oarbe.
Si tu, stea mica, pierduta, care-mi deschizi
ferestrele tainice din cele mai tinere nopti ale mele,
învaluie-n razele tale
toate culcusurile care în zori ne-au adormit,
si biblioteca aceasta plina de luna,
si cartile alunecate încet,
si muntii care vegheaza afara si ne cânta pe noi.


Rafael Alberti - Intoarcerea Dragostei Pe Dunele Scaparatoare


O, întoarce-te, da, revino în diminetile-acelea
scaparatoare ale colinelor,
tu, goala, fierbinte-n singuratati de nisipuri,
ca un mare talaz de spuma trântit
de mâniosul soare, vesnic în zbucium.

O, da, revino, întoarce-te, cum erai atunci, întinsa,
cu parul tau blond, de înger, desfacut pe sân,
cu dulcile tale pante alunecând
spre cele mai unduite penumbre adânci.

O, sa fii tânar, tânar, tânar sa fii! O, nu pleca,
revino, revino, întoarce-te, vino la mine-n seara asta,
pe-aceste singuratece dune, unde talazuri taie conturul
coastelor tale adânci,
unde marea-n zbucium întinde picioarele ei azurii,
misca buze ce cânta,
si brate nocturne care ma-ncing si ma duc.

Guillaume Apollinaire - Ocean de pamânt


Eu mi-am cladit o casa la mijloc de Ocean,
Ferestrele i-s râuri ce curg din ochii mei,
Si misuna, pe unde sunt ziduri, caracatiti.
Nu auziti cum bate la geam inima lor?
O, case ude,
Case-n flacari
timp iute, iute,
Din avioane pica oua
Atent! O ancora s-arunca,
Atentie ancora ce vine,
Ce bine-ar fi sa vie dinspre cer,
Caprifoiul cerului se-nalta,
S-agita caracatite terestre,
Iar noi suntem destui, destui sa fim
groparii nostri proprii,
Palizi polipi ai valurilor de creta,
O, caracatiti cu pliscul vost' pal,
În jurul casei este Oceanul
Ce nu se odihneste niciodata.

Guillaume Apollinaire - Cantecul Iubirii


Iata din ce-i facut simfonicul cânt al iubirii
e cântecul iubirii de altadata,
e murmurul pierdutelor saruturi ale marilor iubiri
sunt strigatele de iubire a muritorilor ce-i violara zeii.
E barbatia fabulosilor eroi sculata precum
tunuri antiaeriene
E pretiosul urlet al lui Iason,
e cântecul de moarte al lebedei
si imnul biruintei pe care-ntâiele raze de soare
pe Memnon nemiscatu' sa cânte l-au facut
e tipatul Sabinelor rapite
Si tipetele de feline-n jungla
e clocotul de seve-n plante tropicale
e tunetul artileriei împlinind cumplita iubire a popoarelor
talazul marii frumusetii dându-si viata
e cântecul de dragoste al lumii.

VOILA de quoi est fait...

VOILA de quoi est fait le chant symphonique de l'amour qui bruit dans la conque de Vénus
Il y a le chant de l'amour de jadis
Le bruit des baisers éperdus des amants illustres
Les cris d'amour des mortelles violées par les dieux
Les virilités des héros fabuleux érigés comme des cierges vont et viennent
comme une rumeur obscčne
Il y a aussi les cris de folie des bacchantes folles d'amour pour avoir mangé
l'hippomane secrété par la vulve des juments en chaleur
Les cris d'amour des félins dans les jongles
La rumeur sourde des sčves montant dans les plantes tropicales
Le fracas des marées
Le tonnerre des artilleries oů la forme obscčne des canons accomplit le terrible amour des peuples
Les vagues de la mer oů naît la vie et la beauté
Et le chant victorieux que les premiers rayons de soleil faisaient chanter ŕ Memnon l'immobile
Il y a le cri des Sabines au moment de l'enlčvement
Le chant nuptial de la Sulamite
Je suis belle mais noire
Et le hurlement de Jason
Quand il trouva la toison
Et le mortel chant du cygne quand son duvet se pressait entre les cuisses bleuâtres de Léda
Il y a le chant de tout l'amour du monde
Il y a entre tes cuisses adorées Madeleine
La rumeur de tout l'amour comme le chant sacré de la mer bruit tout entier dans le coquillage

Dante Alighieri - Plângeti amanti, când Zeul chiar a plâns


Plângeti, amanti, când Zeul chiar a plâns,
vãzând ce tânguiri îl întâmplarã.
Amor, aude doamne chemând strâns
milã, din ochi dând plângerea afarã.

Josnica moarte, într-o sfântã stare
a aruncat cruda ei stãruintã
si-a prãpãdit chiar lauda-n fiintã,
în nobilã femeie cinstitoare.

Laudã-i da Amor în al sãu cânt:
si l-am vãzut asa-n carne si oase,
deasupra moartei forme gratioase,

în lacrimi, si la cer priviri ducând
spre sufletul trãind acolo blând,
ce doamnã-a fost si chip voios purtase.

Dante Alighieri - Pe calea lui Amor, voi, cei umblati


Pe calea lui Amor, voi, cei umblati,
priviti-mã rãmasi pe loc,
durere ca a mea nu mai aflati;
primiti-mã-n auz, vã rog,
apoi închipuiti-vã aceea,
oricãrui chin sunt cãmara si cheia.

Amor, nu prin putina-mi bunãtate,
ci prin a sa noblete,
mã puse-n viatã de-asa suavitate,
încât în urma-mi se spunea în toate:
"Doamne, prin care demnitate
inima lui atât e-n frumusete?"

Azi am pierdut îndrãzneala întreagã
ce se urca din iubinda comoarã;
sunt fãrã ea în sãrãcie-amarã
atât, dacã vi-o spun, teama mã leagã.

Deci vrând sã fac precum acei
care-si ascund lipsa din rusine,
afarã mã arãt bucuros bine,
iar înãuntru, topiti plâng ochii mei.


Dante Alighieri - Oricãrui nobil suflet


Oricãrui nobil suflet iubitor
cãruia-i vin cu spusa-mi înainte,
sã-mi zicã de aceasta, ce-are-n minte,
salut întru stãpânul sãu, Amor.

Deja trecuse ceasul trei din taina
vremii ce-i datã stelei lucitoare,
când fãrã veste Zeul îmi apare,
de el de-mi amintesc m-apucã spaima.

Voios pãrea Amor tinând în mânã
inima-mi, iar în brate purta-n pânzã
de-altar, dormind, doamna-mi înfãsuratã.

Si o trezi, din inima-mi ce-ngânã
vãpãi, cu fricã o hrãni, ascunsã;
vãzui cã pleacã-n lacrimi deodatã.


Dante Alighieri - Josnicã moarte, milei cât duşmanã


Josnicã moarte, milei cât duşmanã,
durerii, anticã mamã,
judecatã a toate peste seamã,
inimii dând amãrãciunea hranã,
din care plec numai şi numai ranã,
sã te proscrie, limba ţipã-n vamã.

Şi dacã azi vreau sã-mi cerşeşti iertare
s-ar cãdea sã spun,
greşeala ta nedreaptã e, oricare,
nu pentru cã ascunsã e oricum,
ci pentru ca mânia sã-nfioare
pe cel hrãnind iubirea de acum.

Ai izgonit curtoazia din lume
şi ce era prin doamna mea onoare
în tinereţe râzãtoare
ai nimicit amoroasa minune.
Doar ceea ce e dar de preţ în ea,
descoperit sã vi se dea.
Cine nu-i vrednic pentru mântuire
sã nu spere nicicând sã-i fie însoţire.

Dante Alighieri - In multe gânduri merg vorbind de Zeu


în multe gânduri merg vorbind de Zeu:
neîncetat schimbarea lor mã cere,
unul mã vrea întru a lui putere;
cellalt smintire-mi spune cã-i mereu;
altul sperând, o mângâiere-mi poartã,
altul plângând îmi dã suspine multe;
de milã doar se înteleg sã-asculte,
cutremurarea-n inimã li-i poartã.

Nu stiu din care, adevãr sã iau,
as vrea sã spun, dar nu stiu ce, pe sleau:
astfel sunt amoroasã rãtãcire.

Sã mã-nteleg dacã as vrea cu toate,
ar fi sã chem pe doamna Pietate,
dusmanca-mi, scut sã mi se facã-n fire.

Dante Alighieri - Cu celelalte doamne tu glumind


Cu celelalte doamne tu glumind,
cum de se-ntâmplã nu gândesti, stãpânã,
cã fata mea o alta-n ea îngânã
când frumusetea ta o vãd venind.

Dacã ai sti, n-ar putea Pietate
sã tinã împotrivã-mi încercare,
Amor când lângã tine îmi apare,
mai îndrãznet, mai sigur e în toate,

si îmi rãneste gândurile-n fricã,
acela-i mort, acela-i dat afarã,
doar el spre tine ochii îsi ridicã;

de-aceea un alt chip fac sã-mi aparã,
dar nu fãrã sã-aud atunci preabine
vaietul izgonirilor din mine.


Dante Alighieri - Baladã, mergi sã-l regãsesti


Baladã, mergi sã-l regãsesti pe Zeu,
cu el te du doamnei înainte
si îngenuncherea mea si cântul meu,
stãpânul meu sã i le spunã-n minte.
Sã mergi, baladã, asa închinatã,
încât chiar fãrã sot, prin lumea toatã,
sã îndrãznesti sã te petreci,
dar dacã vrei ca sigurã sã fii,
gãseste-l pe Amor în veci,
nu-i bine fãrã el sã umbli cãtre ea;
acea femeie care printre vii
i-e dat sã te audã-asa,
e fatã de mine mâniatã.
Cu tine el dacã nu se aratã,
cu usurintã te va rusina.
Prin dulce sunet când tu esti cu el,
începe aceste cuvinte,
dupã ce vei culege mila ei:
"Doamnã, solie sunt în asa fel
celui ce mã trimite, si când vrei
binevoieste sã-l asculti prin glasul
meu. Amor
la frumusetea ta îi duce pasul,
si-i schimbã chipul dupã cum îi place:
deci dacã la alta sã se uite îl fãcu,
sã-l întelegi, dar inima-i încoace.
Doamnã, în duhul sãu esti numai tu
si te slujeste în fiecare gând:
devreme fu al tãu, nu rãtãci nicicând."
Si dacã nu te crede, pe Amor
sã-l ia la întrebãri, el ce mã stie:
iar la sfârsit, fã-i rugãciune vie,
sã-mi porunceascã printr-un crainic sã mor;
si va vedea vasal ce se supune.
Spune-i celui ce-i cheie de milã întru toate,
mai înainte de-a sfârsi îngenuncherea,
si el va sti sã-mi facã iar dreptate:
"Pentru favoarea suavei mele rime,
rãmâi aici cu ea; chibzuind spune
despre robul tãu precum îti vine;
si dacã-l iartã pentru rugãciune,
un chip frumos fã sã-i vesteascã pace."
Nobila mea baladã, când îti place,
mergi cãtre tinta glorificatã-n tine.

Anna Ahmatova - Vălul des mi-ascundea disperarea...


Vălul des mi-ascundea disperarea,
Faţa palidă, ochii fierbinţi...
Cu tristeţea-mi imensă ca marea
Am sfârşit prin a-l scoate din minţi.

Şi s-a dus pe o noapte cu lună –
Gura strînsă-ntr-un strâmbet amar.
Am fugit după el ca nebună,
Să-l ajung lîngă poartă măcar.

I-am strigat : «Numai eu sunt de vină.
Am glumit; dacă pleci, voi muri!»
Mi-a răspuns cu o voce străină,
Surîzînd: «Vezi că-i vînt. Vei răci!»

Anna Ahmatova - Şi casa, şi grădina ta întinsă...


Şi casa, şi grădina ta întinsă
Le voi lăsa, chiar pentru-un trai pustiu.
Te voi slăvi în versurile-mi, însă,
Cum n-a făcut femeie-n lume, ştiu.
Iubita-ntr-una vei pândi s-apară
În raiul pentru ochii ei creat,
Iar eu, ieşind la târg cu-o marfă rară -
Iubirea ta - voi scoate-o la mezat.


Anna Ahmatova - Pe lună nouă, într-o seară ...


Pe luna nouă, într-o
seară,
M-a părăsit iubitul. Şi ...?
" O, dansatoarea mea pe sfoară,
Cam cât vei supravieţui? "

Eu i-am răspuns că nu mă doare
Şi că-i mai bine pentru noi,
Dar să m-aline nu-s în stare
Nici cele patru cape noi.

Un gol adânc sub paşi se cască,
Acelaşi gol în suflet simt ...
Mi-admir umbrela chinezească,
Pantofii proaspăt daţi cu-argint.

În sala - vechea veselie,
Surâde gura mea oricui.
Dar inima, ea ştie, ştie,
Că-n loja cincea, nimeni nu-i ...

Anna Ahmatova - O viaţă simplă, străvezie, cu lumină...


O viaţă simplă, străvezie, cu lumină
Voioasă şi senină, cic-ar fi ...
Acolo-ndrăgostiţii, la sfârşit de zi,
Pălăvrăgesc la gard şi doar câte-o albină
Le-ascultă gânguritul de copii.

Iar noi trăim solemn, cu gravitate,
Ne întâlnim precum am săvârşi un rit,
Şi-oricare vorbă, când i se abate,
Ne-o curma iute vântul cel smintit.

Dar n-am schimba pentru nimic în lume
Oraşul vechi, de slavă şi căderi,
Cu albe nopţi şi ape fără spume,
Grădinile cu umbră şi tăceri,
Şi-al Muzei glas, aproape, când îl ceri.


Anna Ahmatova - Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodată...


Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodată
Nici dulce vin, nici apă de izvor.
Săruturi n-om schimba în zori ; o dată
Nu vom privi amurgu-odihnitor.

Ţi-e aer soarele, şi mie luna,
Dar dragostea ce-o respirăm e una.

Un altul mă-nfăşoară-n gingăşie,
Cu râsul ei, o alta te-a legat,
Dar spaima ta îmi aparţine mie
Şi tu, de boala mea eşti vinovat.
Mai dese întâlniri nu vom avea,
Căci liniştea ni-e dată doar aşa.

Suflarea mea în stihul tău e trează,
Doar glasul tău răsună-n stihul meu.
O, e un rug de care nu cutează
Nici om să se atingă şi nici zeu.
Şi dac-ai şti, acum, ce dragi îmi sunt
Aceste buze cu miros de vânt !



(Traducere de Madeleine Fortunescu)


Anna Ahmatova - Muzei


Sora-muză m-a privit în faţă,
Ochiul ei străluce şi e clar
Ea-mi răpi inelul, ca o hoaţă,
Cel de aur – primul vieţii-mi dar.

Fete crude, văduve, neveste –
Vezi tu, muză, ce ferice-s toţi...
Decât roabă-n lanţurile-aceste
Tras-aş vrea, v-o jur, a fi pe roţi.

Anna Ahmatova - Lumina bate-n auriu...


Lumina bate-n auriu
Şi-i o răcoare domolită.
Cu ani şi ani vii mai târziu,
Dar şi aşa sunt mulţumită.

Vreau mai aproape să te-aşezi,
Ca să-ţi arăt ceva doar ţie :
Acest caiet albastru, vezi ?
Sunt versuri din copilărie.

Mă iartă c-am fost tristă des.
Că bucurii avui puţine,
Dar cer iertare, mai ales,
Că prea mulţi i-am luat drept tine ...

Anna Ahmatova - IZOLARE


Atatea pietre-n mine s-au zvarlit,
Ca nu mai ma-nspaimanta celelalte;
Un turn semet capcana-a devenit,
Cel mai inalt din cele mai inalte.
Constructorilor lui le multumesc,
Sa-i ocoleasca raul ca pe-un templu,
De-aicea, zorii prima ii zaresc,
Si cea din urma-amurgul il contemplu.
Incrucisandu-si nordice carari,
Aici vin vanturi din vreo sapte mari,
Si-un alb hulub din palma-mi grau mananca....
Iar pagina ce n-am sfarsit-o inca
O scrie cu o liniste de zeu
O muza oachesa, in locul meu.

1914

anna ahmatova (1889-1966)

 

Anna Ahmatova - Furişaţi prin uşă...


Furisati prin uşă,
Teii intră-n casă...
Biciul şi-o mănuşă
Le-ai uitat pe masă.

Galbenă-i lumina,
Dorul nu-mi da pace,
Nu pricep pricina
C-ai plecat, şi pace!

Lungă bucurie,
Viaţă-n zori m-aşteaptă,
Inimă candrie,
Fii mai înţeleaptă!

Graba multă strică,
Nu mai bate tare!
Sufletele, cică,
Sunt nemuritoare!

Anna Ahmatova - Esti singur azi si-mpovarat de tine ...


Esti singur azi si-mpovarat
de tine,
De slava si de visuri despartit,
Dar ai ramas iubitul pentru mine,
Cu cat mai trist, cu-atat mai indragit.

Bei vin mereu, ti-s noptile murdare,
Mai stii daca traiesti cu-adevarat ?
Si ochii-ti verzi cu zvarcoliri de mare
Marturisesc ca pacea n-ai aflat.

Invoca moartea inima-ti nebuna,
Afurisind al soartei pas greoi,
Si vantul de apus mi-aduce-ntr-una
Din partea ta mustrari si rugi, puhoi

Spre tine iar, cum pot sa viu fierbinte ?
Sub cerul pal, aici, in tara mea,
Stiu doar sa cant si sa-mi aduc aminte,
Tu nici macar atat nu cuteza !

Tristeti sporind, trec zile fara veste ...
Ce rugaciuni de dragul tau sa fac ?
Iubirea mea atat de mare este,
Ca n-ai putut nici tu sa-i vii de hac.

Anna Ahmatova - Cântecul ultimei întâlniri


Stă pieptu-mi gata să
se frângă,
Fără putere, îngheţat,
Mănuşă pentru mâna stângă
Pe mâna dreaptă-am îmbrăcat.

Că sui un munte, îmi păruse,
Şi treptele erau doar trei ...
" Hai, mori cu mine ! " toamna-mi spune
Ţinându-mi calea sub un tei.

" Ursitele mi-au fost haine,
Şi mă-nşelară zi de zi ... "
Răspuns-am tristă : " Şi pe mine !
Cu tine-odată voi muri "

Aceasta-i ultima cântare.
Priveam spre casa de cândva -
Gălbuie şi nepăsătoare
Lumina-n dormitor ardea.


Anna Ahmatova - Am şi uitat cum se zâmbeşte...


Am şi uitat cum se zâmbeşte,
De ger, mi-s buzele de iască .
Murit-a încă o nădejde,
Un cântec nou o să se nască.
Un cântec care, fără voie,
Îmi va porni spre judecată ...
Iubirea, însă, n-are voie,
Când ştie a cânta, să tacă.