Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

François Villon (1431-1463) - Jelania frumoasei Coifărese


Îmi pare c-o aud plângând
Pe coifăreasa de-altă dată,
Că-i tinerică iar visând,
Zicând cu voce suspinată;
”Oh, bătrâneţe rea, procleată,
Să mă dobori, prea te-ai grăbit;
Ce mă opreşte, ce, de-ndată
Să mă omor cu un cuţit?

Mi-ai luat un privileg de preţ
Ce frumuseţea mi-a fost dat
Peste popi, dieci şi precupeţi,
Căci nu era născut bărbat
Averea să nu-mi fi lăsat;
Oricât la urmă se căia
Primea orice i-am lepădat,
Ce nici milogii n-ar lua.

Pe mulţi bărbaţi i-am refuzat,
(Minte prea multă nu aveam),
Ca să iubesc un dezmăţat
Cui tare darnică-i eram.
Şi-oricâte fiţe îi făceam,
Îmi era drag, pe cinstea mea!
Din parte-i, numai chin primeam,
Şi doar pe plată mă iubea.

Oricât voia să mă prăvale
Şi calce-n tălpi, tot l-am iubit,
De m-ar fi frânt de tot de şale,
Doar un sărut de-ar fi dorit,
Uitam tot răul pătimit.
Lacom, împins de necuratul
Mă-mbrăţişa… M-a pricopsit!
Ce-am azi? Ruşinea şi păcatul.

Muri, sunt ani treizeci deja,
Şi-am rămas babă, sură toată;
Of! Când gândesc la vremea mea,
Ce-s azi şi cum eram odată!
Când, la oglindă, despuiată
Cât m-am schimbat de cercetez,
Sărmană, mică şi uscată,
Aproape-mi vine să turbez.

Ce-ajunse ’naltă fruntea mea,
Păr blond, sprâncene arcuite,
Galeşii ochi cu vino-ncoa
Ce şmecherii-i băga-n ispite,
Urechi micuţe şi alipite,
Şi nasul drept, nici mic nici mare,
Gropiţa bărbii, rotunjite
Şi roşii buze-mbietoare?

Sau umerii gingaşi, ci unde
Braţele lungi, mâini cu noroc,
Sâni mici şi coapsele rotunde,
Înalte, unduind cu foc
Să ţină al iubirii joc,
Largi şolduri şi cea păsărică,
Pe coapse pline, la mijloc,
În grădiniţa ei cea mică?

Frunte zbârcită, peri cărunţi,
Ochi stinşi, sprânceana a chelit,
(Cu zâmbre şi ocheade, mulţi
Din târgoveţi au ameţit),
Nas coroiat, de tot pocit,
Urechile lălâi, păroase,
Obrazul mort şi buhăit,
Bărbia clonţ, buzele-ntoarse.

Mândreţea omului cum trece...
Braţe uscate, mâini chircite,
Umere gheboşate, sece,
Ţâţele? Pungă-s, scofâlcite,
Bietele şolduri, încreţite,
Iar păsărica, ptiu! Cârnaţi
Par coapsele pipernicite,
Pestriţi, subţiri şi afumaţi.

Aşa, de bune vremi apuse
Jelim noi, babele netoate,
Pe vine, de spinări aduse,
Momâi, grămadă adunate
La foc mărunt de vreje-uscate;
Iute aprins, prea iute rece.
Şi eram mândre! Astea toate
Cu mulţi şi multe s-or petrece.

Traducere de Dan Dănilă ©

François Villon (1431-1463) - Balada proverbelor



Atât se scarpină o capră până moare,
Atâta-i oala bună până se ciobeşte,
Atât arzi fierul până-i roşu tare,
Atât dai cu barosul până ce plezneşte,
Atâta face omul cât se preţuieşte,
Atâta te tot duci până când uiţi de tine,
Atâta eşti de rău pe cât te urgiseşte,
Atâta strigi urări până Crăciunul vine.

Atât vorbeşti până îţi calci cuvântul,
Atât ai cinste pân-o terfeleşti,
Atât promiţi până uiţi legământul,
Atâta te tot rogi până primeşti,
Atâta face-un lucru cât plăteşti,
Atâta-l cauţi până dai de bine,
Ce-i lesne de găsit nu îţi doreşti,
Atâta strigi urări până Crăciunul vine.

Atât ţine la câine, până îl hrăneşte,
Atâta zici un cântec pân' l-ai învăţat,
Atâta ţii o poamă până viermuieşte,
Atâta baţi cetatea până s-a predat,
Atât aştepţi o şansă până ţi-a scăpat,
Atâta te avânţi până e rău de tine,
Atât o mângâi până-ţi cade-n pat,
Atâta strigi urări până Crăciunul vine.

Atât te-ntreci cu gluma până-i jale,
Atâta cheltuieşti până ai sărăcit,
Atât eşti darnic de-ajungi coate-goale,
Atât zici " ia " pe cât eşti dăruit,
Atât cât vezi altarul eşti smerit,
Atâta dai pe cât ţi-ar da oricine,
Atât adie până-i vânt cumplit,
Atâta strigi urări până Crăciunul vine.

Prinţe, atât e tont până s-a viclenit
Atâta se tot duce până când revine,
Atât ia ghionţi până s-a dumirit,
Atâta strigi urări până Crăciunul vine.

trad. Dan Dănilă ©

François Villon (1431-1463) - Balada ziselor mărunte


Ştiu musca-n lapte de-a picat,
Ştiu rang pe haina omului,
Ştiu de-i senin ori înnorat,
Ştiu bine rodul pomului,
Ştiu după clei de soiul lui,
Ştiu lucrurile ce-s de-un hram,
Ştiu cine-i harnic ori haihui,
Ştiu tot, de mine habar n-am.

Ştiu haina după epolet,
Ştiu orice rasă monahală,
Ştiu pe stăpân şi pe valet,
Ştiu pe măicuţă după poală,
Ştiu hoţul după ciripeală,
Ştiu cine-i lacom la bairam,
Ştiu unde-i vin ori bute goală,
Ştiu tot, de mine habar n-am.

Catâr, catârcă ştiu ce mi-s,
Ştiu câte poartă în spinare,
Ştiu de Belet şi de Beatrice,
Ştiu pe abac o adunare,
Ştiu de-amăgiri şi de visare,
Ştiu pe husit de ce-i infam,
Ştiu Roma ce putere are,
Ştiu tot, de mine habar n-am.

Prinţe, ştiu despre fiecare,
Ştiu după chip orişice neam,
Ştiu că de moarte nu-i scăpare,
Ştiu tot, de mine habar n-am.

trad. Dan Dănilă ©