Ca toată lumea, mi-am aplecat şi eu capul
pentru sfinţirea cu pâine şi vin,
mi-am ridicat ochii la potir şi la ostie, crezând
(ce-o fi însemnând şi asta) că s-a schimbat ceva.
Am fost la altar şi am primit misterul
pe limbă, m-am întors pe locul meu, am închis
repede ochii, am gândit ceva de recunoştinţă,
i-am deschis şi-am simţit
timpul pornind din loc.
N-a fos nicio scenă de confruntare
cu mine sau cu un altul.
Pierderea s-a întâmplat undeva în afară.
Şi totuşi nu pot respinge
cuvinte ca recunoştinţă, ostie sau împărtăşanie.
Au un tremur nemuritor, şi trag
ca apa din puţuri, departe în jos.
Traducere Dan Sociu din antologia "Ţara mlaştină şi alte poeme" , Editura Polirom, 2009
