Vîntu-n beznă zburdă, zboară,
Şi zăpada răscoleşte,
Scoate urlete de fiară,
Ori ca un copil scînceşte.
Izba veche o străbate
Zgîlţîind-o din păreţi,
Sau la geamul nostru bate
Ca un rătăcit drumeţ.
Tristă e şi mititică,
Vai de ea, cocioba noastră.
De ce stai tu, mătuşică,
Ghemuită la fereastră?
Te cuprinse oboseala
De atîta viscolit,
Sau cumva de sfîrîiala
Fusului ai aţipit?
Tu ce ţii tovărăşie
Tinereţii mele-amare,
Hai să bem, şi voioşie
Să culegem din pahare!
Cîntă-mi cîntecul în care
Piţigoiu-i călător,
Cîntă-mi cîntecul cu soare
Şi cu fata la izvor!
Vîntu-n beznă zburdă, zboară,
Şi zăpada răscoleşte,
Scoate urlete de fiară,
Ori ca un copil scînceşte.
Tu ce ţii tovărăşie
Tinereţii mele-amare,
Hai să bem, şi voioşie
Să culegem din pahare!
1825
