E un dulap cu trupul cioplit dintr-un stejar
Ce-a prins a bătrâneţii blajină-nfăţişare.
Cum stă deschis, îşi toarnă în umbră – ca-n pahar
Un vin străvechi, - miresme ciudat de-ameţitoare.
În maldărul de boarfe se află tot ce vrei:
Îngălbenite rufe, cu iz de levănţică,
Dantele vechi, şi cârpe de prunci sau de femei,
Basmale cu balauri, purtate de-o bunică.
Găseşti medalione, şuviţe lungi de păr, -
Cărunt sau blond, - portrete, uscate flori de măr,
Al căror iz se-mbină cu mirosul de poame.
Dulap străvechi, în tine ascunzi atâtea drame!
Şi-ai vrea să-ţi spui povestea, urechea să ne-o saturi,
Când îţi deschizi, c-un trosnet, enormele canaturi.
1870
În româneşte de Petre Solomon
Arthur Rimbaud - Dulapul
Etichete:
- POEZIE,
Arthur RIMBAUD