Rainer Maria Rilke - Cina cea de taină

S-au strîns în juru-i tulburi şi miraţi,
iar el se-nchide ca-nţelepţii ; iată-l
cum dintr-ai lui se smulge, dintre fraţi,
şi ca un fluviu curge-nstrăinatul.
Îl năpădeşte vechea-nsingurare,
cea care l-a crescut spre fapte-adînci ;
iar va umbla printre măslini, şi-atunci
îl vor lăsa cei ce-l iubesc mai tare.

La cea din urmă cină i-a chemat
şi (cum aleargă-mpuşcături un stol
din lan) cuvîntu-i de pe pîini a alungat
mîinile lor: spre el, neliniştit
se-ndreaptă-n zbor şi mesei dau ocol
şi caută scăpare. Însă el
e pretutindeni ca un asfinţit.


Traducere Maria Banuş