Arthur Rimbaud - Roman

I

La ani şaptesprezece, nu eşti defel serios.
Laşi naibii, într-o seară, şi ţapi şi limonadă:
Ieşind din cabaretul cu lustre, zgomotos,
Te duci sub teii-n floare ce cresc pe promenadă.

În iunie, spre seară, e-atât de-nmiresmat
Văzduhul, că-nchizi ochii adesea, de plăcere.
Oraşul nu-i departe, iar vântul – încărcat
Cu zgomote – miroase a viţă şi a bere.

II

Te uită, o fâşie de-azur, cât un arnici,
S-a agăţat de-o creangă: o stea răutăcioasă
O-mpinge şi, cuprinsă de-un dulce tremurici,
Pe boltă se topeşte, subţire şi lăptoasă.

Şaptesp'ce ani! O noapte de iunie! Pierdut, 
Laşi să te-mbete seva – e parcă o şampanie.
Baţi câmpii; ţi se zbate pe buze un sărut –
Îl simţi cum se frământă mereu, ca o gânganie.

III

Cu inima năucă, prin cărţi robinsonezi
Când, în lumina pală-a unui fanar, răsare
O fată drăgălaşă, - dar lângă ea mai vezi
Şi-al tatălui ei guler, - o umbră-ngrozitoare.

Te crede fata foarte copilăros; bătând
Din pantofiori, deodată se-ntoarce către tine
Cu o mişcare vie, sprinţară lunecând.
- Pe buze-ţi mor, atuncea, duioase cavatine.

Eşti, până-n luna august, îndrăgostit lulea!
Îi scrii sonete: râde de ele, deopotrivă.
Amicii toţi, te lasă: prea eşti neghiob. Dar Ea
Se-ndură, într-o seară, să-ţi scrie o misivă.

În seara ceea intri în birtul zgomotos
Şi ceri un ţap de bere, sau poate-o limonadă...
La ani şaptesprezece, nu eşti de fel serios,
Când ştii că sunt atâţia tei verzi pe promenadă.

1870

În româneşte de Petre Solomon