Cu suferinţa, nicicînd n-au dat greş
Vechii Maeştri: ce bine i-au înţeles
Rangul omenesc; cum se petrece ea
Cînd altul mănîncă sau deschide-o fereastră sau numai se
plimbă aiurea;
Cum, cînd cei în vîrstă-s respectuos, pătimaş în aşteptarea
Miraculoasei naşteri, mereu trebuie să fie
Copii ce nu doreau neapărat ca ea să se-ntîmple, lunecînd
Pe-un iaz la marginea pădurii:
Nicicînd n-au uitat
Că şi cumplitul martiriu trebuie să-şi urmeze cursul
Cumva, într-un colţ, în vreun loc neîngrijit
Unde cîinii-şi văd de viaţa lor cîinească şi-al gîdelui cal
Îşi scarpină dosul nevinovat de un pom.
În Icar de Bruegel, de pildă: cum totul stă
cu spatele,
Complet nepăsător, la dezastru; plugarul poate
Auzi pleoscăitul, ţipătul disperat,
Dar pentru el nu era un eşec important; soarele străluci
Cum se cuvenea pe albele picioare dispărînd în verdea
Apă; iar firava corabie de preţ care văzuse
Ceva uluitor, un băiat căzînd din cer,
Avea de-ajuns undeva şi-a tot navigat liniştit.
Traducere de George State
