Să
fiu caprifoliul ce din ogradă se cațără
floare-nălțându-și
pe zidul lăcașului tău,
caprifoliul
ce din suflarea ta tânără
proaspăt
se ține, proaspăt trăiește mereu.
Să
viu, să mă-nalț la fereastră,
să-mi
sprijini verdeață și ramuri.
Și
pernă să fiu, cuib moale obrazului tău,
iubitoarei
priviri prin deschisele geamuri.
Unească-se
florile mele
cu
părul tău drag,castaniu,
în
caldul amestec, în dulcea devălmășie
vorbească-și
frățește și viu.
Visuri
și gânduri ce ai
să le
scald miresmele florilor mele
Și
slugă să-ți fiu cu brațele-ramuri,
stăpână,
tu, să fii peste ele.
Să
fie, iubirea să nu mai apună,
iar
cine-n fereastră ne va vedea
să
spună că eu sunt tulpina ta,
să
spună că tu ești floarea mea.
Fie
ca fără mine să nu mai râzi.
Nici
eu să nu-nfloresc fără tine.
Fericirea
mea- eu vreau să ți-o dărui.
Risipește-ți
frumusețea ta peste mine.
Trad.
Lucian Blaga
