Cesar Vallejo - Glasul oglinzii
Aşa se scurge viaţa, ciudata amăgire.
O pală de senin însufleţind ciulinii!
Lângă dogma greutăţii
ucigătoare, sofismul Binelui şi-al Judecăţii!
Am prins la întâmplare, ce mâna doar atins-a;
miresmele zburară, şi-n ele am simţit
un putregai, la jumătătea drumului ivit
pe-un trunchi uscat, de măr. Era Iluzia, stinsa.
Aşa se scurge viaţa,
în mârşava cântare-a bacantei istovite.
Eu merg, plin de nelinişti, înainte,
bolborosindu-mi marşul funerar.
Lângă brahmanici elefanţi regali
şi-n josnica rumoare de clocot mercurial,
– urări cioplind în stâncă – perechile cum curg,
purtând o cruce-n gură, ca un uitat amurg.
Aşa se scurge viaţa – de Sfincşi orchestră vastă,
ce-şi leapădă în Haos funebra defilare.
