Fără pereche în bună creştere şi
frumuseţe,
o doamnă delicată şi-a găsit refugiul
în această vale uitată de lume.
Ea este de familie nobilă,
dar toată avuţia i s-a risipit;
acum trăieşte ca iarba şi ca arborii.
Când centrul administrativ a căzut în mâna rebelilor,
fraţii ei au fost condamnaţi la moarte;
originea şi rangul nu mai valorau nimic - - -
nu a fost lăsată măcar
să adune şi să le îngroape oasele.
Oamenii se întorc repede împotriva celor
pe care i-au slujit şi cărora le-a trecut vremea - - -
norocul este flacăra unei lămpi
aplecându-se sub bătaia vântului.
Soţul e un tip frivol
care şi-a găsit o altă femeie frumoasă.
Chiar zorelele, deschizându-şi floarea în fiecare seară,
sunt un exemplu de constanţă pe lângă el;
asta în timp ce raţele mandarin
dorm întotdeauna cu partenerii lor.
Însă el are ochi numai
pentru zâmbetul noii lui femei,
iar urechile îi sunt surde
la plânsul primei soţii.
Sus, în munţi,
apa de izvorului este limpede ca adevărul,
dar când ajunge la şes
este îngălbenită de mâlul de clevetirilor.
Servitoarea ei se întoarce cu câţiva bănuţi –
tocmai i-a vândut perlele;
doamna cară ramuri de iederă
pentru a astupa găurile acoperişului spart.
Florile pe care le culege
nu sunt pentru părul ei,
iar cele câteva conuri de pin
sunt remediul amar împotriva foamei.
Mânecele albastre ale rochiei
sunt prea subţiri pentru a-i ţine de cald.
Acum, la căderea serii,
se sprijină de un bambus înalt.
Trad. Petru Dimofte
