Când ziua din lujer se
desface învoalată și își desfoaie
pe câmpuri culorile
Când de la glas până la buze
se sparg stalagmitele
Când soarele-înoată în holde
Și-o pânză în zori păstorește
alizeul
Mereu ți-e veșmântul o
insulă, o moară care-ntoarnă anii înapoi
Anii pe care i-ai trăit și-a
căror icoană o regăsesc dureroasă în inimă
Alunii se-apleacă unul spre
altul iar țărâna cade din îmbrățișarea
apei treze
Vispea pe trupul lumânărelei
își întinde aripile
Apoi deodată zboară se
pierde-n văzduh
Și de la rouă la frunză și de
la frunză la statuie tot mai mult
Timpul ăși schimbă făptura
La lucrurile care amintesc de
tine și le-nrudește tot mai mult
în dragostea mea
Aceeași dorință se țese
iarăși și iarăși
Trunchiul întreg
străluminează al copacului, al soarelui,
al inimii bune.
Astfel te mai văd pe raza
veșnicei zile
Plecând urechea la bătaia
inimii țărmului;
Facerea n-a clintit nici una
din bucuriile tale.
Lăsai în urmă urcând o mare
mireasă a spumei
Îți scuturai capul plin de
clăbucul frumuseții matinale
Seninul îți lărgea privirea
Nu era taină să nu se stingă
să nu se preschimbe în fum
la răsufletul vântului
Schimbai anotimpurile cu mâna
Rânduind ploile și zăpezile,
florile, mările
Și ziua se despărea de trupul
tău, urca croia o largă
binecuvântare peste eliotropi
Ce știe-acum greierul de
istoria ce-o lași în urmă, ce știe?
Omida, șofranul, ariciul,
căluțul de mare
Glasuri miriade strigă și te
cheamă:
Vino-așadar să retrăim de
la-nceput culorile
Să descoperim darurile
insulei goale
Clopotnițe îmbujorate și albastre
vor învia dorința
Puternică precum sânul tău
dorința gata de zbor
Vino-așadar pe-un așternut de
lumină
Să dormim lumină albastră pe
treptele de piatr-ale lui August.
Știi, fiecare călătorie deschisă
este colunilor
Lumea întreagă se sprijină pe
mări și pe țărmuri
Vom opri drumul norului vom
ieși din vârtejele timpului
Pe celălalt obraz al
nenorocului
Și-n largile anotimpuri ale
inimii
Vom vedea a doua naștere a
lumii!
Trad. Victor Ivanovici
