În margine de drumuri îşi mai suie
şi azi spre ceruri, singură, tulpina
fără de frunze, căutând lumina
şi murmurul de vânt. Dar astăzi nu e,
cu toată amintirea străjuind colina,
înalt şi mândru ca o cetăţuie,
decât un peregrin oprit să-şi spuie
o tragică poveste-n care vina
nu este-a lui. Cu crengile cuprinse
de muşchi ca de-un linţoliu şi-nserare,
când cad amurguri peste el, uscată
tulpina-i un schelet cu-nvinse
râuri de foşnete clocotitoare,
tăcere azi, pe zare decupată.
Trad. Darie Novăceanu
