În
răstimpul cât am visat
Câți
dintre acei ani au fost viață trăită!
Ah! Cât
din trecutul meu
A fost
numai viață mințită
De un
viitor numai imaginat!
Aici la marginea - acestui râu
Stau singur
și fără să am vreun rost
Iar felul
de a curge e zadarnic
Închipuie,
anonimă și înfrigurată,
Chiar
viața mea trăită degeaba.
Cum să
speri că se alege ceva!
Ce merită
oare din cele care nimic nu merită?
Căci un
balon de săpun suflat de-un copil
Chiar mai
mult decât speranța mea crește
Și mai
departe ajunge decât dorința mea.
Undele
râului sunt atât de ușoare
Încât
nici măcar nu se unduiesc
Clipele,
zilele, anii toate foarte scurte
Trec-
odată cu înverzirea și cu zăpezile
Pe care
același soare apoi le omoară.
Mi-am
risipit tot ceea ce n-am avut
Și sunt
mai bătrân decât sunt,
Iar
iluzia, care mă ține-n viață
Doar pe
scara din dos e regină:
Acum
despuiată, căci și-a pierdut regatul.
Murmur
ușor de ape murmurătoare
Dornice
să curgă și iar să curgă,
Și ce de
amintiri somnolente
Și câte
speranțe încețoșate!
Și ce
învălmășeală de vise e visul vieții!
Ce-am
făcut eu din mine? M-am întâlnit
Eu cu
mine când deja mă pierdusem.
Și cu
nerăbdare pe mine în seama mea m-am lăsat
Ca unui
nebun foarte înspăimântat
Că ceva
promis acum i s-a refuzat
Am ajuns
deja mortul din viitor
Și sunt
doar un vis care mă leagă de mine-
Sunt
numai acel vis târziu și obscur
Al unei
deveniri- sau doar zidul
Propriei
mele grădini pustii.
Sunt
valurile ce trec, eu însumi m-am vălurit
Pentru a
face valuri, eu în uitarea mării!
Pe mine
moștenire mă las stării ce nu voi fi
Înconjurând-o
ca un eșafod
De la
casa pe care ar urma s-o ridic.
Trad.
Dinu Flămând
