În
Viena sunt zece copile,
un umăr pe care moartea suspină
şi-un codru de porumbiţe tăiate.
E o frântură de dimineaţă
acolo-n muzeul de promoroacă.
Este-un salon cu mii de ferestre.
Ay, ay, ay, ay!
Primeşte acest vals cu gura închisă.
Acest vals, acest vals, acest vals
da, da, de coniac şi de moarte
care-şi înmoaie trena în mare.
Te iubesc, te iubesc, te iubesc,
odată cu jilţul şi cartea mea moartă,
prin coridorul prelung, melancolic,
în obscura mansardă a crinului,
în culcuşul vostru din lună
şi în dansul visat de ţestoasă.
Ay, ay, ay, ay!
Primeşte-acest vals cu talie frântă.
În Viena sunt patru oglinzi
în care ecouri şi gura ta joacă.
Şi este o moarte la pian
ce zugrăveşte cu-albastru copiii.
Pe la mansarde sunt cerşetori
Ghirlande reci de plânsete sunt.
Ay, ay, ay, ay!
Primeşte-acest vals care-mi moare în braţe.
Căci, dragostea mea, te iubesc, te iubesc,
în mansarda unde joacă băieţii
visând străvechi lumini ungureşti
în zvonu-nserării nepăsătoare,
visând oi şi crini de zăpadă
prin linişte frunţii tale, obscură.
Ay, ay, ay, ay!
Primeşte-acest vals “Te iubesc pe vecie”.
Voi dansa în Viena cu tine
cu o mască ce are
cap de fluviu. Priveşte
ce maluri am, de hiacint!
Lăsa-voi gura pe pulpele tale
sufletul meu în poze şi crini
şi-n undele-obscure-ale mersului tău
iubesc, dragostea mea, dragoste, lasă,
vioară şi groapă, eşarfele valsului.
