Fetele la apusul soarelui se bagă în apă,
Pe când marea se evaporă, cât vezi cu ochiul.
În pădure frunzele tremură, iar când ies afară
Precaute călcând pe nisip, se aşează la ţărm. Spuma
Îşi vede de jocurile ei zbuciumate cât e ţărmul de
lung.
Fetelor le e teamă de algele
scufundate
Sub valuri, căci te-apucă de picioare şi de umeri:
De tot ce-i goliciune a trupului. Se-ntorc repede la
mal,
Zicându-şi pe nume, şi uitându-se una la alta.
Chiar şi umbrele pe fundul mării, în beznă
Sunt enorme şi se văd mişcându-se şovăitoare,
Parcă atrase de trupuri ce trec. Pădurea
E un refugiu tihnit pe când soarele asfinţeşte,
Mai sigur ca prundişul, dar fetelor negricioase
Le place să se arate stând încolăcite-n cearşaf.
Stau între ele pe vine,
trăgându-şi cearşaful
Pe picioare, scrutând întinderea mării
Ca pe o pajişte sub soarele muribund. Ar cuteza
vreuna
Din ele să se-ntindă goală pe-o pajişte? Din mare
Vor să tresalte algele, ce se ating de picioare,
Gata să-nşface şi să-mpresoare trupul tremurător.
Există ochi în mare, care se întrevăd uneori.
Străina aceea necunoscută
care înota nopţile
Singură şi goală, în întuneric atunci când luna se-
ascunde,
A dispărut într-o noapte şi de-atunci nu se mai arată.
Era corpolentă şi trebuia să fi fost alb-orbitoare
Ca ochii de pe fundul mării să fi ajuns pân’ la ea.
Trad: Geo Vasile
