Păstorii-ngropară
soarele-n pădurea despuiată.
Cu năvodul
împletit din păr
Un pescar
scaose luna din iazu-nfrigurat.
În albastru
cristal
Stă palidul
om rezemat cu obrazul de stelele sale;
Sau capul
și-l pleacă în somn purpuriu.
Dar curgerea
neagră a păsărilor întruna îl mișcă
Pe cel
văzător, sfințenia florilor albastre;
Apropiata
liniște la cele ce-au fost, îngeri stinși.
Și iară
fruntea-nnoptează pe piatra atinsă de lună;
Sora,
adolescent radios,
Se-arată în
toamnă și neagră destrămare.
(Din
vol.Georg Trakl, Sebastian în vis, Paralela 45, trad. Mihai Nemeș)
