”De-aceea spune o vorbă veche:
”Calea luminoasă pare-ntunecoasă,
Calea care merge-nainte pare a duce înapoi
Calea netedă pare- a fi plină de hârtoape,
Puterea superioară se aseamănă văii,
Albul desăvârșit pare a fi negru
Puterea cuprinzătoare pare a nu fi de ajuns,
Puterea trainică pare slăbiciune
Adevărul simplu pare nestatornic.
Pătratul cel mare nu are colțuri
Unealta cea mare târziu se-ncheie de făurit
Muzica măreață are sunetul slab,”
Yang Ziju mergea spre sud către Pei, iar Lao Dan călătorea înspre vest,
către Qin: se întâlniră în apropiere de Liang. În timp ce mergeau împreună, Lao
zi își ridică privirea către cer și zise oftând: ”Am crezut la început că mai
poți să primești ceva învățătură de la mine, dar acum îmi dau seama că nu este
așa.” Yang Ziju nu-i răspunse, însă când ajunseră la han îi oferi un lighean cu
apă ca să se spele pe mâini, un ștergar și un pieptene și apoi, lăsându-și
încălțările la ușă, veni în genunchi până la el și-l întrebă: ”Mai înainte am
dorit să-l rog pe Maestru să-mi ofere o explicație, însă Maestrul nu a avut o
clipă de odihnă pe drum, așa încât n-am îndrăznit să vă deranjez. Acum, că
aveți o clipă de odihnă, v-aș ruga să-mi spuneți ce greșeală am săvârșit”. Lao
îi zise: Chipul tău este mândru și semeț. Cine ar vrea să se-nsoțească cu tine?
(tu spui: ) ”Albul desăvârșit pare a fi
negru”, ”Puterea cuprinzătoare pare a nu fi de ajuns”. Yang Ziju se schimbă la
față de rușine și spuse: ”Ascult cu respect porunca voastră” ( Zhuang zi, cap
27 Parabole)
(41 Lao Zi, Cartea despre Pao și Putere cu ilustrări din Zhuang Zi)
