Ai un gust de furtună pe buze - dar unde hoinăreai
ziua întreagă printre visele dure ale pietrei și mării
un vânt de vulturi a
despuiat culmile
până la os i-a descărnat dorința
și pupilele ochilor tăi luând buzduganul himerei
brăzdară cu spumă memoria!
Unde-i obișnuitul povârniș al scurtului septembrie
pe lutul unde te jucai privind în jos
îndepărtatele lanuri ale altor fete
colțurile unde prietenii lăsau mănunchiuri de rosmarin.
Dar unde hoinăreai
noaptea întreagă printre visele dure ale pietrei și mării
îți ceream să numeri în
apa nudă zilele ei luminoase
ori să rătăcești printre albene văi
să te bucuri întinsă de răsăritul lucrurilor
cu un trifoi de lumină pe piept eroină a iambului.
Ai un gust de furtună pe buze
și-o haină roșie ca sângele
în adâncul aur al verii
și mireasmă de hiacint. Dar unde hoinăreai
coborând țărmuri povârnișuri de prund
era pe-acolo o iarbă marină sărată și rece
și mai adânc un sentiment uman ce sângera
și-nmărmurită desfăceai brațele rostindu-i numele
ivindu-te ușoară până la transparența apelor
unde lucea steaua ta de mare.
Ascultă cuvântul e-nțelepciunea celor din urmă
Și timpul impetuos sculptor de oameni
Deasupra soarelui fără de speranță
Și tu lângă ei legi o dragoste
Cu gustul amar al furtunii pe buze
Nu ai de numărat alabastră până-n măduvă o altă vară
Ca fluviile să-și întoarcă cursul
Purtându-te spre matca lor
Și să poți săruta alți cireși
Ori să călărești mistralul.
Încremenită pe stânci fără ieri fără mâine
Peste primejdiile stâncilor pieptănată de furtună
Enigmei tale-i vei spune adio.
Trad. Ion Brad
