Sylvia Plath
(n. 27 octombrie 1932, Boston, Massachusetts,
SUA – d. 11 februarie 1963, Londra, Anglia, Regatul Unit) a fost o poetă,
romancieră și nuvelistă americană. Acesteia i se datorează avansarea poeziei de
tip confesional și este cunoscută mai ales pentru două dintre colecțiile sale
publicate, Colosul și alte poezii (1960) și Ariel (1965), precum și Clopotul de
sticlă, un roman semi-autobiografic, publicat cu puțin timp înaintea de moartea
sa, în 1963. Volumul „The Collected Poems” a fost publicat în 1981, incluzând
multe poezii anterioare, nepublicate. Pentru această colecție, Plath a primit
Premiul Pulitzer în poezie, în 1982, acest lucru făcând-o a patra persoană care
primește această onoare postum.
Talentul literar al Sylviei s-a făcut remarcat de timpuriu,
prima poezie fiindu-i publicată la vârsta de opt ani.
A absolvit Smith College în 1955 cu summa cum laude și a
plecat în Anglia, la Cambridge, cu o bursă Fulbright unde, între 1955-1957 a
urmat studiile la Newnham College. Acolo l-a cunoscut pe poetul britanic Ted
Hughes, care era cu 2 ani mai mare decât ea, cu care s-a căsătorit în iunie
1956.
În vara anului 1953 se înscrie la o colaborare voluntară de
patru săptămâni la revista de modă Mademoiselle din New York. La întoarcerea la
mama sa, la Wellesley, Massachusetts, află că, în ciuda speranțelor care i se
dăduseră, i-a fost refuzat un curs de vară la Harvard, condus de celebrul
scriitor Frank O'Connor (1903 - 1966).
După o nouă consultație la dr. Ruth Beuschers, în 1958, se
încheie pentru ea cariera pedagogică începută între timp în SUA, și Sylvia
Plath se decide să urmeze o carieră de scriitoare liber profesionistă.
În anul 1981 a apărut volumul Collected Poems, iar în 1982,
Sylvia Plath a primit, postum, Premiul Pulitzer pentru acest volum. În anul
2002 s-au început filmările pentru filmul artistic „Sylvia”, în regia lui
Christine Jeffs, având în rolul principal pe Gwyneth Paltrow. Filmările au
durat peste zece săptămâni, în Londra, Cornwall și Noua Zeelandă.
Cea mai faimoasă dintre lucrările lui Plath a fost, desigur,
romanul ei The Bell Jar . Avea o natură semi-autobiografică, dar a inclus
suficiente informații despre propria viață pe care mama ei a încercat - fără
succes - să-i blocheze publicarea. În esență, romanul a compilat incidente din
propria viață și i-a adăugat elemente fictive pentru a-i explora starea mentală
și emoțională.
După publicarea cu succes a The Bell Jar , Plath a început
să lucreze la un alt roman, intitulat Double Exposure . Înainte de moarte, ea
ar fi scris aproximativ 130 de pagini. Cu toate acestea, după moartea ei,
manuscrisul a dispărut, ultimul său loc cunoscut fiind raportat cândva în jurul
anului 1970. Teoriile persistă cu privire la ceea ce i s-a întâmplat,
indiferent dacă a fost distrus, ascuns sau pus în grija unei persoane sau
instituții sau pur și simplu pierdut.
În deceniile de după moartea ei, au mai fost lansate câteva
publicații ale operei lui Plath. Alte două volume de poezie, Copaci de
iarnă și
Trecerea apei , au fost lansate în 1971. Aceste volume includeau poezii
publicate anterior, precum și nouă poezii nemaivăzute din versiunile anterioare
ale Ariel . Zece ani mai târziu, în 1981, a fost publicat The Collected Poems ,
cu o introducere a lui Hughes și o serie de poezii care se întind de la
eforturile sale timpurii din 1956 până la moartea sa din 1963. Plath a fost
distins postum cu Premiul Pulitzer pentru poezie.
După moartea ei, au fost publicate și câteva scrisori și
jurnale ale lui Plath. Mama ei a editat și a selectat câteva scrisori,
publicate în 1975 sub numele Letters Home: Correspondence 1950–1963 . În 1982,
unele dintre jurnalele ei pentru adulți au fost publicate ca Jurnalele Sylvia Plath, editată de Frances McCullough și cu Ted
Hughes ca editor consultant. În acel an, jurnalele rămase au fost achiziționate
de alma mater, Colegiul Smith, dar Hughes a cerut ca două dintre ele să fie
sigilate până în 2013, aniversarea a 50 de ani de la moartea lui Plath.
Plath a suferit de depresie clinică cea mai mare parte a
vieții ei și a fost tratată de mai multe ori cu terapie electroconvulsivă
(ECT).
În zorii zilei de 11 februarie 1963, la Londra, s-a sinucis
dând drumul la gazele de la mașina de gătit, în timp ce copiii săi dormeau în
camera alăturată. Un critic afirma că sinuciderea ei a fost, pentru ea, un act
pozitiv, un „refuz de a colabora” cu o lume pe care nu o putea accepta.
(date biografice principale preluate selectiv din wikipedia
și alte surse de documentare personală)
Cadar Katalin
