VIRGINIA GRÜTTER - Pentru că obrazul tău
Pentru că obrazul tău aspru-i de mătase
pentru degetele mele,
mereu orfane-s de prezenţa ta,
ca un fluture fără de lumină,
ca o corabie eu pânze fără mare ;
de aceea, azi,
pentru a nu muşca praful
înfrângerii iubirii,
răscumpăr cu singurătate
atingerea trupurilor noastre,
lumina frunţii tale absente,
nu mai puţin importantă
decât o eclipsă de lună
sau decât pacea între două popoare.
VIRGINIA GRÜTTER- Tu vei sosi mirosind a dimineaţă
Tu vei sosi mirosind a dimineaţă,
a muşchi de copac şi a drum lung.
Vei aduce frunze de arbori neştiuţi
răsucite în păr
şi nu vei fi obosit,
dar eu îţi voi săruta ochii de vultur
până ţi se va usca ultima lacrimă,
până la ultima picătură de sânge.
Cu busuioc şi lămâiţă
te voi spăla de pulberea
care-ţi va mai rămâne încă între degete.
FRANCISCO AMIGHETTI -Lilliam Edwards
Îmi amintesc astăzi versurile
pe care ţi le-am scris, Lilliam Edwards.
Şi te văd plecând cu vioara şi pletele de aur,
cu chipul tău semănat de surâsuri,
te văd plecând în ziua aceea
către sudul Americii de Nord, definitiv.
Urcând pe râu în sus,
râul cu ţărmuri înflorite de cântecul negrilor.
Vaporul ţi-a adus multele mele scrisori
trimise ţie, ţi-a adus toată copilăria mea.
Iubirea mea a fost să-nceapă atunci
când tu apăsai inocentă clapele orgăi,
iar tatăl tău, un pastor metodist,
ne vorbea despre credinţă şi nevăzut.
De-atunci îmi amintesc mereu de tine,
Lilliam Edwards,
căci din toate furtunile de mai apoi
nu păstrez nimic, nici o scrisoare,
nici o fotografie,
în afară de amintirea ta dureros de clară,
desenată de timp cu aurul tuturor amurgurilor.
Eşti o femeie care aproape n-a existat,
între noi nu s-a-ntins puntea nici unui sărut.
De aceea, Lilliam Edwards, eşti mereu tânără,
ca o pictură ce nu va îmbătrâni niciodată.
Ştiam şi ştiu că te-am pierdut atunci,
dar te regăsesc în toate vânturile,
în şuierul locomotivelor,
în durerea din trenuri,
în toate cântecele de dragoste
pe care continui să le ascult.
JOSÉ BASILEO ACUÑA- Sub aurită lună
Pierdut mereu pe drumuri eu atât m-aş vrea,
cu pas uşor, să nu rămână urme
în urma mea, un peregrin ce-n lume
nici lut nu vrea să fie, nici înaltă stea.
Să merg fără de-o ţintă şi-un destin anume,
corabie frumoasă şi fără nimenea,
Marbella lăsând-o în nori de peruzea,
să plec pe mări latine sub adieri molcume.
Şi-astfel, uitat în linişti, când soarele-o
s-apună,
s-alunec în visare mai treaz ca niciodată.
Privelişti dragi în mine, adânc să se-nfioare.
Drept velă fie-mi numai, pe-ntinderea de mare,
inima mea, cuprinsă de aurită lună,
spre porturile lumii mereu desfăşurată.
Trad. Darie Novăceanu
JOSÉ BASILEO ACUÑA - Remuşcarea aduce îndoială
Cu remuşcarea ce-mi pătrunde-n casă
vine şi teama. Şi-ndoiala. Iată,
teama ce în tăcere m-a torturat odată
şi dulcea îndoială ce veşnic mă apasă.
Ce preţ le-am dat ? A fost o bună plată ?
Şi ele, teama şi-ndoiala, ca să
îşi răsplătească totul au dat la fel ? Ce-mi lasă ?
M-au înşelat ? Vreuna din ele-i înşelată ?
Această socoteală atât de nedorită,
dar dreaptă şi la modă m-a scârbit într-una
şi m-a atras, părându-mi veşnicie.
E drept să fie totul iluzie-aurită ?
In peştera aceasta a lumii-i doar minciună ?
Nimic din tot nu este decât ipocrizie ?
Trad. Darie Novăceanu
JOSÉ BASILEO ACUÑA- Cuvintele preschimbă lumea
Şi veghea mea nicicând va să termine,
căci mândrele-i poveşti de fiecare dată
Şeherazada fi-va să depene şi-ndată
o altă noapte trece, o altă ziuă vine.
În furca ei, Tristeţea, iluzie-aşteptată
fi-va să toarcă veşnic pentru mine
şi pentru-o tuberoză, Moartea, ştiu prea bine,
mă va lăsa mereu pe altădată.
Aici unde mireasma crudă se preface
în nimb de pietre scumpe ; aici unde ştiute
de dragoste, de vis şi mângâiere,
buzele ard ; eu ştiu că-n pace
sufletul meu va trece şi florile desfăcute
mă vor veghea cu noapte şi tăcere.
Trad. Darie Novăceanu
JULIÁN MARCHENA - supremul zbor
Ca păsările mării să trăiesc aş vrea,
o viaţă de-aventură, mereu rătăcitoare,
să nu cunosc, când trec din zare-n zare,
priveliştea cu drumuri ostenind pe ea.
Să pot zbura când înserarea moare
pe sub lumina clipei de miere şi de stea,
cu aripile-ntinse, de sus să pot vedea
cum pier pe ţărm furtunile din mare.
Să pot fugi de tot ce-nseamnă lume ;
beat de azur, să fiu stăpânul peste
mare şi cer. Iar când va fi anume
să-mi simt inima grea, s-aleg din toate
pe cea mai 'naltă dintre creste,
sfârşind cu aripile larg desfăşurate.
Trad. Darie Novăceanu
JULIÁN MARCHENA - Copac bătrân
În margine de drumuri îşi mai suie
şi azi spre ceruri, singură, tulpina
fără de frunze, căutând lumina
şi murmurul de vânt. Dar astăzi nu e,
cu toată amintirea străjuind colina,
înalt şi mândru ca o cetăţuie,
decât un peregrin oprit să-şi spuie
o tragică poveste-n care vina
nu este-a lui. Cu crengile cuprinse
de muşchi ca de-un linţoliu şi-nserare,
când cad amurguri peste el, uscată
tulpina-i un schelet cu-nvinse
râuri de foşnete clocotitoare,
tăcere azi, pe zare decupată.
Trad. Darie Novăceanu
JULIÁN MARCHENA - Sincronism crepuscular
În jurul turnului albit de vreme
o barză-nvaţă geometrii astrale,
din linii drepte şi spirale
reconstruind ştiute teoreme.
Trec peste sat amurguri ireale
şi pier în zări ca nişte vechi trireme,
lăsând în seară-un suflet ce se teme
visând pe ţărm călătoriile sale.
Din larguri briza reînvie iară
mâna iubitei de demult uitată ;
pierdut, un câine liniştea sfâşie
departe prin păduri, pe când coboară
din turn şase bătăi şi deodată
se-ntunecă şi suflet şi câmpie.
Trad. Darie Novăceanu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
