Amiază palidă
şi încremenită
lângă zidul ce arde al grădinii,
ascultăm printre pruni şi mărăcinişuri
fluierături de mierle, foşnet de şerpi.
În crăpăturile pământului şi pe măzăriche
urmărim rândurile furnicilor roşii
cum se-ntrerup ori cum se-mpletesc
pe vârfurile unor snopi pitici.
Întrezărim printre frunzişuri palpitarea
îndepărtată a solzilor de mare,
în vreme ce tremurătorul ţârâit
al greierilor se înalţă dintre muşuroaie.
Înaintând în soarele ce ne orbeşte
simţim cu o tristă surprindere
cum viaţa întreagă şi tot zbuciumul ei
este acest mers de-a lungul unor ziduri
ce au pe creastă cioburi verzi de sticlă.
