Să nu ceri cuvântul ce
veghează
sufletul nostru inform, cu litere de foc
mărturisindu-l, în timp ce străluceşte
asemeni plantei de şofran în praf.
Ah, merge omul singur,
al altora şi al său însuşi prieten,
nepăsător de umbra pe care canicula
i-o întipăreşte-n tencuiala sfărâmată.
Să nu ne ceri formula ce deschide lumi
doar vreo silabă strâmtă şi uscată.
Atât îţi putem spune azi,
ceea ce nu suntem, ceea ce nu voim.
Trad.
Dragoş Vrânceanu
