Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

R.M. Rilke- În desăvârșita noapte

 


 

 

În desăvârşita noapte
când ridic privirea din carte,
din numerabilele clare rânduri,
o, ce stelar de limpede se-mparte,
ca un buchet de rustice flori,
îngrămădirea de gânduri:
Tinereţe a sprinten legănatei prore,
cu şovăieli, duioşii, mângâieri. –
Pretutindeni bucuria de-a fi mână-n mână,
dorinţă însă nicăieri;
prea mult univers şi destulă ţărână.




traducere de Alexandru Philippide

 

 

Odysseas Elytis- XVI

 


 

În ce piatră, ce sânge, ce fier

Ce foc am fost ciopliți

Deși părem croiți numai din nori

Și ne lovesc cu pietre și ne strigă

Lunateci!

Cum ne petrecem zilele și nopțile

Doar unul Dumnezeu o știe!

 

Să mergem împreună lasă-i să ne lovească

Cu pietre și lunateci să ne strige

Prietene, cei ce n-au înțeles nicicând

Cu ce fier, cu ce pietre, ce sânge, ce foc

Noi clădim și visăm și cântăm

 

Trad. Victor Ivanovici

 

 

Odysseas Elytis- Nașterea zilei

 


 

 

Când ziua din lujer se desface învoalată și își desfoaie

pe câmpuri culorile

Când de la glas până la buze se sparg stalagmitele

Când soarele-înoată în holde

Și-o pânză în zori păstorește alizeul

Mereu ți-e veșmântul o insulă, o moară care-ntoarnă anii înapoi

Anii pe care i-ai trăit și-a căror icoană o regăsesc dureroasă în inimă

Alunii se-apleacă unul spre altul iar țărâna cade din îmbrățișarea

apei treze

Vispea pe trupul lumânărelei își întinde aripile

Apoi deodată zboară se pierde-n văzduh

Și de la rouă la frunză și de la frunză la statuie tot mai mult

Timpul ăși schimbă făptura

La lucrurile care amintesc de tine și le-nrudește tot mai mult

în dragostea mea

Aceeași dorință se țese iarăși și iarăși

Trunchiul întreg străluminează al copacului, al soarelui,

al inimii bune.

 

Astfel te mai văd pe raza veșnicei zile

Plecând urechea la bătaia inimii țărmului;

Facerea n-a clintit nici una din bucuriile tale.

 

Lăsai în urmă urcând o mare mireasă a spumei

Îți scuturai capul plin de clăbucul frumuseții matinale

Seninul îți lărgea privirea

Nu era taină să nu se stingă să nu se preschimbe în fum

la răsufletul vântului

Schimbai anotimpurile cu mâna

Rânduind ploile și zăpezile, florile, mările

Și ziua se despărea de trupul tău, urca croia o largă

binecuvântare peste eliotropi

 

 

Ce știe-acum greierul de istoria ce-o lași în urmă, ce știe?

Omida, șofranul, ariciul, căluțul de mare

Glasuri miriade strigă și te cheamă:

Vino-așadar să retrăim de la-nceput culorile

Să descoperim darurile insulei goale

Clopotnițe îmbujorate și albastre vor învia dorința

Puternică precum sânul tău dorința gata de zbor

Vino-așadar pe-un așternut de lumină

Să dormim lumină albastră pe treptele de piatr-ale lui August.

 

Știi, fiecare călătorie deschisă este colunilor

Lumea întreagă se sprijină pe mări și pe țărmuri

Vom opri drumul norului vom ieși din vârtejele timpului

Pe celălalt obraz al nenorocului

Și-n largile anotimpuri ale inimii

Vom vedea a doua naștere a lumii!

 

Trad. Victor Ivanovici

Rainer Maria Rilke- Lăuntrul trandafirilor

 


 

Unde să-i afli hotar
acestui lăuntru de har?
Pe ce chin
s-așază asemenea alin?
Ceruri, câte se-nșir,
în mările interioare
ale acestor involți trandafiri,
ale acestor netemători,
ce pierduți în destinderea lor
zac, ca și cum nicicând 
vreo mână nu i-ar putea scutura
tremurând.
Abia de se pot reține;
mulți s-au dăruit,
răsplin s-au umplut,
și-acum își revarsă
spațiul lăuntric, umbrit,
în salba de zile lumină
ce-ntr-una mai pline,
mai pline se-mbină,
până ce vara întreagă devine
o încăpere într-un vis.

Trad:  Dan Constantinescu

 

 

 

Iorgos Stoghianidis-Poezia

 


 

Poezia este dură

nu o cucerești cu minciuni,

nu o schimbi trăgând în cărți

nici tămâind pe cel din afară.

 

Foc ce curge din iad

și alizee de august

 băi curative

la care cei săraci visează

 

Poezia te sustrage din realitate

lăsându-te în mreaja visului

să rumegi cuvinte.

Uneori îngerul Domnului vine

să-ți schimbe perna udă

 

Poezia e cea mai dură singurătatea

 

Trad. Andreas Rados

 

 

 

 

 

Georg Trakl - Calm și tăcere

 


 

 

Păstorii-ngropară soarele-n pădurea despuiată.

Cu năvodul împletit din păr

Un pescar scaose luna din iazu-nfrigurat.

 

În albastru cristal

Stă palidul om rezemat cu obrazul de stelele sale;

Sau capul și-l pleacă în somn purpuriu.

 

Dar curgerea neagră a păsărilor întruna îl mișcă

Pe cel văzător, sfințenia florilor albastre;

Apropiata liniște la cele ce-au fost, îngeri stinși.

 

Și iară fruntea-nnoptează pe piatra atinsă de lună;

Sora, adolescent radios,

Se-arată în toamnă și neagră destrămare.

(Din vol.Georg Trakl, Sebastian în vis, Paralela 45, trad. Mihai Nemeș)

 

 

Antonio Machado – Poetică

 

 


Nici marmuri dure și eterne,

nici muzică și nici pictură,

ci doar cuvânt ce-n timp se cerne.

 

Cântec și basm e poezia.

Se cântă-o întâmplare-aevea

doar băsmuindu-i melodia.

 

Sufletul țărmurii-și creează,

Și munții lui de fum și plumb

și codrii fragezi în amiază.

 

Orice imagine furată

ce nu din râul său se naște

e doar o jucărea stricată.

 

Preferă rima cea săracă

și asonanța imprecisă.

Ce poate face rima, dacă

 

un cânt nimic nu povestește?

Ah, versul liber, versul liber...

Mai bine frânge versul -clește.

 

Trad. Ștefan Augustin Doinaș

Fernando Pessoa - Ode

 

 


Numai libertatea aceasta ne-ngăduie

Zeii: să ne plecăm voința

Sub stăpânirea lor.

Și cel mai bine e să facem așa,

Pentru că numai în iluzia libertății

Există libertatea.

 

Nu în mod diferit fac zeii, cărora

Un destin etern le incumbă,

În intima și străvechea lor

Convingere calmă

Că duc o viață liberă și divină.

 

Noi imitându-i pe zei,

La fel de puțin liberi ca și ei în Olimp,

Precum cel care-n nisip

Înalță castele ca să-și bucure văzul,

Ne-nălțăm viața,

Iar zeii vor ști să ne fie recunoscători

Pentru că suntem ca ei.

 

30.07.1914

Trad. Ștefan Augustin Doinaș