Ce tot ai, o, suflete al
meu, cu paradisul?
N-ar fi mai bine, când ne
vom fi câştigat libertatea,
Să mergem într-un loc
senin în care soarele
Să picure peste noi prin
frunzişul măslinilor
O glorie
lichidă? Dacă în Sirmio,
Suflete al meu, te voi
afla când viaţa asta-i dusă,
Aşa-i c-o să găsim un
promontoriu plin de sfinţenia
Unor adepţi eterici ai
desfătărilor terestre,
Aşa-i c-o să ne întemeiem
religia pe valuri,
Safir limpede, cobalt,
cianină,
Pe azururi triunice,
impalpabile
Oglinzi nesătule de
veşnica schimbare?
Suflete, dacă Ea ne va
afla acolo, oare zvonul
Unor limanuri mai înalte
şi al unor palate de râvnit
Ne va ademeni dincolo de
piscul înnorat al lui Riva?
Trad. Radu Vancu
