Sufletul meu era o rochie
albastru-deschis de culoarea cerului;
am lasat-o pe-o stînca, pe țărm,
și-am venit la tine goală ca o femeie.
Și ca o femeie m-am așezat la masa ta,
am băut vin cu tine și-am sorbit din parfumul de roze.
M-ai găsit frumoasă, mi-ai spus că m-asemuiam
unei ființe văzute în vis,
am uitat totul, am uitat copilăria, căminul,
nu-ți știam decît mîngîierile ce mă țineau prizonieră.
Și tu ai luat surîzînd o oglindă și m-ai rugat:
privește-te-n ea!
Am văzut că umerii mei erau facuți din pulbere
și cădeau în pulbere,
am văzut că frumusețea mi-era bolnavă și nu voia
decît să dispară,
O, strînge-mă tare în brațe, atît de tare încît să
nu-mi mai trebuie nimic altceva.
