Ca să mă auzi
cuvintele mele
se subţiază uneori
ca urma pescăruşilor pe plajă.
Colier, clopoţel buimac
pentru mâinile tale suave ca strugurii.
Îmi privesc cuvintele şi-mi par străine.
Mai mult decât ale mele sunt ale tale.
Se agaţă de vechea mea durere ca iedera.
Astfel urcă pereţii umezi.
Şi eşti vinovată de acest joc sângeros.
Ele fug de peştera mea întunecată.
Tu doar le umpli, numai tu le umpli.
Înaintea ta au locuit în singurătatea pe care o ocupi
şi sunt obişnuite, mai mult decât tine, cu tristeţea mea.
Acum vreau să spună ceea ce vreau să-ţi spun.
Ca tu să mă auzi cum vreau să mă auzi.
Vântul neliniştii încă le mai trânteşte.
Uraganele visului încă le mai pulverizează.
Simt cum se colorează cu dragostea ta cuvintele mele.
Tu ocupi totul, tu stăpâneşti totul.
Voi face din cuvintele mele un colier infinit
pentru mâinile tale albe, suave ca strugurii.
(Din vol. Valori ale poeziei hispane, Editura Minerva,
Bucureşti, 1991, pg 230)
