Un fecior frumos, de trestii,
umeri largi, mijloc subțire,
pielea măr sclipind în noapte,
ochii mari și gura tristă
nerv de-argint ce se topește,
bântuie pustia cale.
Încălțările-i lucinde
rupe dalii prinse-n aer,
două ritmuri care cântă
scurtul și celestul vaier.
Peste țărmul mării-ntinse
nu e palmă să-l întreacă,
nici stăpân cu-mpărăție
și nici stea rătăcitoare.
Creștetul când îl apleacă
peste pieptu-i peruzea,
noaptea caută câmpia,
în genunchi a se ruga.
Sună tristele chitare
pentru-Arhanghel Gabriel,
strunitor de-obscure molii,
și ostil pletoasei sălcii.
Sfinte Gabriel: Copilul
plânge-n pântecul de mamă.
Să nu uiți că noi, țiganii,
dăruitu-ți-am veșmântul.
II
Bun-a magilor Vestire,
luminată și săracă,
poarta stelei o deschide,
pentru-a luneca pe-o rază.
Sfântu-Arhanghel Gabriel,
printre iriși și-o zâmbire,
strănepot de al Giraldei*,
își apropie venirea.
Și din vesta lui brodată
greierii ascunși vibrează.
Stelele din miez de noapte
clopoței se conturează.
Iată-mă aici, preasfinte,
cu trei cuie-bucurie.
Iasomii, cu strălucirea-ți,
îmi deschizi pe chip ce arde.
Domnul să te mântuiască,
Sfântă și Bună Vestire.
Minunată arămie**.
Vei avea un prunc frumos,
trup de briză străvezie.
Sfinte Gabriel din ochi-mi!
Gabrielito-al vieții mele!
Eu visez ca să te-așezi
pe un jilț din flori de stele.
Mântuiască-te, Vestire!,
luminată, zdrențuită.
Pruncul tău pe trup va pune
vreo trei răni și-o aluniță.
Sfinte Gabriel ce arzi!
Gabrielito-al vieții mele!
În străfundul meu din piept
s-a născut un lapte cald.
Dumnezeu te mântuiască,
Sfântă și Bună Vestire.
Mama stirpelor - o sută.
Ochii-ți par arizi și goi,
peisaje lungi, ecvestre.
*
Pruncul cântă stând la sânul
Bunei și Sfintei Vestiri.
Trei verzi sâmburi de migdale
tremură-n glăsciorul lui.
Deja, Gabriel, pe-o scară,
înălța la cer urcare.
Stelele din miezul nopții
deveneau nemuritoare.
traducere – Gabriel Cristea
