Omorâm ce iubim. Restul oricum
nu a fost niciodată viu.
Nimeni nu îți este atât de aproape. Pe nimeni altcineva nu doare
o uitare, o absență, uneori chiar mai puțin de atât.
Omorâm ce iubim. Să înceteze odată sufocarea asta
de la respiratul cu un alt plămân!
Nu ajunge aerul
pentru două persoane. Și nu ajunge pământul
pentru corpuri unite,
rata speranței e mică,
iar durerea nu poate fi împărtășită.
Omul este animalul singurătăților,
cerb săgetat în coapsă,
sângerând în timp ce fuge.
Ah, dar ura cu care el fixează insomnia
cu pupile de sticlă;
când odihnit, când amenințător.
Cerbul merge să se adape și în apă apare
reflexia tigrului.
Cerbul bea apa cu tot cu imagine.
Devine – înainte de a fi devorat – (complice, fascinat)
egal cu inamicul său.
Dăm viață doar la ce urâm.
traducere de Mina Decu
