Închide-mi cea din urmă umbră-n
silă
Pleoapele pe ochiul stins și rece
Din destrămatul suflet chinul
plece
Acum, cu reîntoarcerea-n argilă.
Căci pe-acest mal de râu, copilă,
Durerea amintirii mi-o petrece;
O, focul meu prin val de gheață
trece
Râzând de-a morții lege fără
milă.
În suflet- ocnă de dumnezeire
Și vine ce-au hrănit atâta jar,
Și tot ce-a ars în mine peste
fire,
Nu chinul părăsi-vor – trupul doar...
Da, scrum voi fi, dar scrum având
simțire
Și lut- dar plin de-al dragostei
pojar.
Trad. Aurel Covaci
(Din vol. Versuri, Univers,
București, 1970)
