De ce să tot invocăm nume de zei, aștrii
de spumă ai unui ocean invizibil,
polen din te miri ce grădini?
Dacă oricum ne doare viața, dacă fiecare zi
ne face praf pe dinăuntru, dacă fiecare noapte se lasă
ucisă de convulsii.
Dacă durerea doare în altcineva, într-un om
pe care nu-l cunoaștem,
dar care e tot timpul prezent, fiind victimă
și inamic și iubire și tot
ce ne lipsește pentru a fi întregi.
Nu poți spune niciodată că sunt ale tale tenebrele,
Nu poți bea tu nici măcar un strop de bucurie.
Te uiți peste umăr: e altcineva, e tot timpul altcineva.
El respiră, iar tu te sufoci,
El mănâncă, iar ție îți e foame.
Până și moartea lui e jumătatea pură a morții tale.
