Federico Garcia Lorca- Sfântul Rafael

 

 

 

Se opreau mașini închise
pe un țărm cu stuf ciulit,
valuri netezeau prin vise
tors roman și dezgolit.
Le-absorbea Guadalquivirul*
în cristalul său matur,
printre flori stratificate,
printre nori reverberând.
Copilașii țes și cântă
ale lumii întristări
lângă vechile capote
cufundate în obscur.
Dar Córdoba nu tresare
sub misteru-ncețoșat,
chiar dacă ridică umbra
aburi din arhitecturi,
turnul marmurei și-afirmă
subțirimi de străluciri.
Florile de staniu, fine,
își revendică suriul
din a brizei șerpuire
pe arcada triumfală.
Și în timp ce podu-adie
zece șoapte-a lui Neptun
- traficanții de tutun -
fug prin zidurile sparte.

II

E un singur pește-n apă,
ce unește două inimi:
Blânda Córdobă de stuf.
Córdob-arhitecturală.
Năzdrăvani cu chip de înger
lângă apă se dezbracă
- ucenici de-ai lui Tobias,
talii c-ale lui Merlin -
peștele să-l necăjească
cu ironice-ntrebări
dacă vrea licori de vin
sau plonjoane-n semilună.
Însă, jucătorul pește
căt și marmura-ngropată,
îi învață echilibrul
solitarelor columne.
Rafael islamizat
de paiete-ntunecate,
în ciocnirile de valuri,
căuta șoapte de leagăn.

*
Este-un singur pește-n apă.
Două Cordobe splendide.
Córdoba ruptă de fluxuri.
Córdoba celestă, slabă.

traducere – Gabriel Cristea