În loc să-mi scrii mie, trimiţi scrisoare către corinteni,
Între timp cineva ţi-a strecurat abil un cod
De bare, în
care ne pierdem împreună
în
încercări stângace de îndreptarea limbii.
Căci între
zidurile sumbre
nu
oamenilor am dori să le vorbim azi. Vântului?
Cu cât ne
avântăm mai mult în vorbă, cu atât mai multă
teamă faţă
de necunoscutul cu glugă pe cap,
care
întinde capcane în camerele închiriate,
ne vânează
cuvintele urâte, ne trage de limbă:
un strop de
acid creşte tot aluatul.
Va veni
timpul, va veni,
când o să
ieşim din subteranul surd
în soarele
gol, curat. O să deschidem capacul fântânilor
cum se
deschid ochii la mirosul de piele albă,
zdrelită de
vânt, peste care au trecut
fiori sub
stropi de ploaie,
desenând
linii aproximativ verticale,
când
miraculos de negre, când extrem de albe.
Trad. Constantin
Geambașu
