Două drumuri plecau într-o
pădure galbenă;
trist că nu pot să le urmez pe
amândouă,
și că nu sunt decât un singur
călător,
îl urmării pe unul cu ochii, cât
mai mult
până ce curba lui pieri-n pădure.
Apoi pornii pe celălalt ce-mi
păruse
frumos și el — ba, pe
deasupra, plin de-o iarbă
pe care ai fi putut s-o calci
strivind-o —
cu toate că în locul
acela-ntr-adevăr,
atunci în zori părea la fel
de-mbietoare,
cu frunze-acoperite, pe care
niciun pas
nu le-nnegrise. O, privii
nostalgic
spre primul iar, dar cum știam
prea bine,
că la un drum se-adaugă alte
drumuri,
mă îndoiam să mai revin vreodată.
Voi povesti aceasta suspinând
de-acum încolo secole de-a
rândul:
plecau într-o pădure două
drumuri,
iar eu, eu l-am urmat pe cel mai
neumblat,
și iată că aceasta-a schimbat
totul.
