Iat’, al verii alin
Ca o boare s-a dus
Totu-mi merse din plin
Însă nu e de-ajuns.
Blânda soartă-mi zâmbea:
Drept în palmă mi-a pus
A norocului stea.
Însă nu e de-ajuns.
Viaţa-mi da cu prisos:
Rău şi bine mi-a pus
Spre a-mi fi de folos.
Însă nu e de-ajuns.
Sub aripă mă lua
Lozul vieţii, şi-ascuns
De urgii mă salva.
Însă nu e de-ajuns.
Frunzele-mi ocroti
Nici un ram n-a răpus
În lumina de zi.
Însă nu e de-ajuns. (1967)
(Elena Dulgheru, Tarkovski. Filmul ca rugăciune, Arca
Învierii, 2004)
