Nu cred în presimţiri şi nici în semne.
De clevetiri nu fug şi nici de-otravă.
Căci moarte nu există.
Nemuritor e totul, nemuritori sunt toţi .
De moarte n-aveţi teamă nici tineri, nici bătrâni.
Doar adevărul şi lumina sunt pe lume
Nici moarte şi nici beznă nu există.
Iat’ am ajuns cu toţii deja pe-al mării mal
Şi eu sunt printre cei ce tragem mreaja
Cu nemurirea, năvălind aval
Trăiţi în casă: timpul n-o va frânge!
Eu pot aduce-oricare dintre veacuri,
Intra în el şi să-mi zidesc o casă.
De-aceea, toţi stăm la aceeaşi masă:
Copii, neveste, străbunici şi eu.
Ziua de mâine, astăzi se-mplineşte,
Şi, de înalţ spre voi lumina palmei,
Cinci raze peste voi pecetluieşte.
Pe umeri rezemat-am al vremii negru val
Şi timpul măsurat-am cu-a gliilor măsură,
Căci am trecutprin timp, ca prin Ural,
Şi veacul mi-am ales după statură.
Mergeam spre sud şi colbul ridicam,
Ciulinii abureau şi-al stepei greier
Jucându-se, cu-antenele-atingea
Potcoava cailor. Şi prorocea
Călugăreşte: moartea îmi cobea,
De şa mi-am legat soarta, fedeleş.
Chiar şi acum, în vremile ce vin,
Ca un copil, mă salt în şaua murgă.
A mea nemoarte-mi dete cu deplin
Ca sângele din veac în veac să-mi curgă
Pentru un colţ de-odihnă liniştit
Cu viaţa, nesilit aş fi plătit
De nu, al vieţii ac înaripat
Prin lume, ca pe-o aţă m-ar fi luat! (1965)
(Elena Dulgheru, Tarkovski. Filmul ca rugăciune, Arca
Învierii, 2004)
