Că
ești blamat nu e al tău cusurul
frumosul
e vânat de ponegrire
el
își gravează în văzduh conturul-
corb
lunecând în aerul subțire.
Ești
teafăr? Clevetirea-ți ține partea
și
gestul ți-l pețește și vigoarea;
floarea,
suavă și-o dorește moartea
iar
tu îi pari neprihănită, floarea.
Nu
mai ești tânăr, hăituit, și pare-ți
că
nici izbânda n-o mai ai, fierbinte
dar
tot mai chemi priviri pizmătareți
invidia-nnodându-și
în cuvinte.
Inima,
rege-ar fi să te cunoască
de
ți-ai păstra nevrăjmășita mască...
Trad.
Gheorhe Tomozei
